Inaugurarea oficială a celui mai mare tocător din Austria pentru deşeuri provenind din echipamente electrice şi electronice scoase din uz
Un tocător specializat cu o capacitate de aproximativ 80 de mii de tone metrice a fost inaugurat la data de 22 mai.
Acest tocător de cel mai ridicat nivel tehnologic procesează fie materiale care au fost pre-procesate de concasorul cu randament ridicat, dezvoltat şi exploatat încă din anul 2005 de către această fabrică austriacă, fie resurse livrate în stare depoluată din surse externe. Noul tocător a fost proiectat în vederea recuperării eficiente a metalelor feroase, a căror caracteristici să corespundă atât din punctul de vedere al distribuţiei granulometrice cât şi din cel al nivelului cât mai redus de contaminanţi celor pretenţioase specificaţii. Această eficienţă superioară permite atingerea celor mai ridicate cote de recuperare a cuprului şi metalelor preţioase prin separarea ulterioară, în cadrul societăţii MGG Metran, a amestecurilor neferoase rezultate din tocare, contribuind totodată într-o largă măsură la îmbunătăţirea calităţii maselor plastice, care sunt destinate reciclării ulterioare în fabrica de prelucrare a maselor plastice a MBA Polymers Austria, fabrică al cărei coproprietar suntem.
CEO-ul şi proprietarul Christian Müller-Guttenbrunn a accentuat în cuvântarea sa de bun venit faptul că investiţii de milioane de Euro în tehnici mai eficiente de mărunţire şi de recuperare, combinate cu îmbunătăţiri ale protecţiei mediului, ar trebui să atragă o mai mare cantitate de material reciclabil în perspectiva modificării reglementărilor privind reciclarea deşeurilor provenind din echipamente electrice şi electronice scoase din uz, modificare care se află în Austria actualmente în curs de implementare.
Preşedintele Parlamentului Landului Austria Inferioară, domnul Johann Heuras, a subliniat importanţa care revine tehnologiilor noi şi creative în procesul de atingere a obiectivelor iniţiativei UE privitoare la materiile prime.
Doamna Ines Zanella din partea organizaţiei non-guvernamentale “Südwind”, care îşi are sediul în Austria, a pledat în luarea ei de poziţie pentru o mai bună reciclare, prezentând totodată cazul deprimant al reciclării în Ghana a deşeurilor provenind din echipamente electrice şi electronice scoase din uz.
Dr. Roland Ferth din partea Ministerului federal austriac al mediului, prezent şi el la eveni-ment, a informat publicul, format în marea sa majoritate din specialişti în materie, în legătură cu progresul realizat în transpunerea ultimei reformulări a Directivei privind DEEE, directivă care a fost adoptată de Parlamentul European în vara ultimului an.
În încheiere, managerul R&D, domnul Günther Höggerl, a subliniat importanţa eficientizării reciclării deşeurilor provenind din echipamente electrice şi electronice scoase din uz pentru anii care vor veni, nu numai în vederea atingerii obiectivelor stabilite de către UE, dar şi pentru a fi într-o poziţie de frunte în acţiunea de recreare a unor noi materiale.
Fabrica, denumită EVA (Elektronik Verwertungs Anlage – Fabrica de reciclare a deşeurilor provenind din echipamente electrice şi electronice scoase din uz) a fost inaugurată de fiica proprietarului companiei, Eva Müller-Guttenbrunn.
Linkul care urmează vă permite să găsiţi şi să descărcaţi fotografii destinate publicării: Google+